Reprezentarea în fața organelor de urmărire penală
Reprezentarea în fața OUP:
Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
Urmărirea penală în Republica Moldova este înfăptuiă de mai multe organe specializate ca: anchetatorii sau ofițerii de urmărire penală din cadrul inspectoratelor de poliție raionale, sau de către anchetatorii Centrului Național Anticorupție sau Centru pentru combaterea traficului de ființe umane și/sau anchetatori din cadrul Serviciului Vamal, etc.. La fel și procuraturile care sunt organe de conducere a anchetelor/cauzelor penale sunt atît raionale cît și specializate.
Organele de urmărire penală care includ sistemul bine integrat a anchetatorilor și procurorurilor reprezintă specialiști în domeniul lor de aceea în cadrul cauzelor penale la etapa cea mai incipientă urmează ca persoanei care este urmărită penal su bănuită să-i fie asigurate o protecție juridică și a drepturilor sale în cel mai profesionist mod fapt confirmat de toți absolut toți care au fost bănuiți cel puțin în cadrul proceselor penale și contravenționale.
![www.avocatul-meu.md Avocat Moldova, Jurist Chisinau, Servicii Juridice, Consultatie Juridica, Servicii de avocat](https://avocatul-meu.md/wp-content/uploads/2021/04/hands-male-graphic-designer-using-laptop-683x1024.jpg)
![www.avocatul-meu.md Avocat Moldova, Jurist Chisinau, Servicii Juridice, Consultatie Juridica, Servicii de avocat](https://avocatul-meu.md/wp-content/uploads/2021/04/businesspeople-standing-city-street-shaking-hands-683x1024.jpg)
Orice acuzat are, în special, dreptul:
- să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
- să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
- să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
- să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
- să se apere prin toate metodele și căile legale în fața statului cel acuză de săvîrșirea unei infracțiuni.
- să depună cererii, demersuri în efectuarea unor acțiuni procesuale sau administrare de probe care-l dezvinovățesc sau ameliorează starea persoanei acuzate.
În practică sa constatat că nu doar legislația materială adică interpretarea normelor penale fac ca părțile să fie pe poziții de inegalitate și ne referim aici la persoana acuzată și acuzatorul de stat/procurorul dar și legislația procesuală penală care este una voluminoasă și destul de imperativă fac vulnerabili într-un mod oarecare persoanele bănuite sau învinuite de săvîrșirea unei pretinse ilegalități exact așa și de partea opusă adică persoanele care au suferit de pe urma atentări la viața și sănătatea acestora sau bunurior sale materiale, astfel implicarea unui specialist este mai mult decăt necesară și recomandată ba este vitală spunem noi pentru persoanele acuzate de un întreg sistem numit acuzarea de stat.
Echipa noastră de avocați specializați în reprezentări pe cauze penale și contravenționale elaborează strategii bine determinate împreună cu clientul și acționează convingător în vederea protecției drepturilor clienților atît la faza urmării penale cît și în cadrul instanețor de judecată de toate nivelurile inclusive Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
![www.avocatul-meu.md Avocat Moldova, Jurist Chisinau, Servicii Juridice, Consultatie Juridica, Servicii de avocat](https://avocatul-meu.md/wp-content/uploads/2021/04/Untitledsss-6.jpg)
Reprezentarea juridică în Curtea Constituțională a Drepturilor Omului (CEDO), în procedura de executare, instanțele de judecată de toate nivelele, în fața organelor de urmărire penală, în fața instituțiilor publice
Reprezentări juridice de orice nivel
Reprezentarea în Curtea Constituțională a Drepturilor Omului (CEDO)
Un stat democratic trebuie să asigure și protejeze drepturile fundamentale ale cetățenilor săi. Cu toții avem dreptul la o viață privată, dreptul la sănătate, dreptul la securitate socială, dreptul la egalitate, etc.
Reprezentarea în procedura de executare
Cunoaștem că legiutorul moldav a stability prevederile referitoare la executarea silită într-un Codul aparte numit Cod de executare a RM.
Reprezentarea în instanțele de judecată de toate nivelele
Orice persoană are dreptul să acceadă la justiție prin a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un o instanță independentă şi imparţială, stabilită prin lege,
Reprezentarea în fața organelor de urmărire penală
Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
Reprezentarea în fața instituțiilor publice
Pornind de la idea că avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.